George GORCEA

Petru CIMPOESU
Povestea Marelui Brigand
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000, 352 p., f.p.

Povestea Marelui Brigand e al saselea volum publicat de Petru Cimpoesu de la debutul sau, in 1983, cu prozele Amintiri din provincie. Au urmat citeva romane: in 1985 Firesc, Erou fara voie in 1994 si o „poveste“, Un regat pentru o musca, in 1995.
Asadar avem in fata cartea unui autor matur, lucru care se simte de la primele pagini. Nu exista nici o ezitare in alcatuirea unei naratiuni foarte complicate, cu ruperi de ritm si schimbari de perspectiva care uneori sint de-a dreptul ametitoare. O poveste bizara si miraculoasa este camuflata in banalitatea unui tirg de provincie si in aventura descifrarii unei crime infioratoare. Petru Cimpoesu e un extraordinar minuitor al unor tehnici narative dintre cele mai rafinate. Fiecare capitol e un prilej ca personajele numite generic (Judecatorul, Grefierul, Doctorul) sa devina, pe rind, principalul agent narator. Nici o perspectiva nu seamana cu cealalta, fiecare personaj sapind mai adinc in miezul misterios al povestii. Universul romanului se schimba treptat; pagina dupa pagina, realitatea se retrage in fata lumii fantasticului. E un fantastic livresc, pe care un autor lucid il manevreaza exemplar, trecind de la fabulosul din folclorul romanesc spre realismul magic din romanele lui Gabriel Garcia Marquez: „La citeva zile sau saptamini dupa acest eveniment, fata cu care vorbise Friptu, ibovnica lui, cum ar veni, incepu sa se plinga maica-sii ca noaptea ii intra cineva in odaie; mai ales in noptile cu luna noua – se dezbraca de hainele cu care fusese ingropat si se strecura linga dinsa, sub plapuma.

Ea ar fi trebuit desigur sa-l respinga, dar fiinta aceea stranie avea o putere neobisnuita asupra ei, o speria si, in egala masura, o fascina si o excita“; „Rasariti parca din alta specie de timp, marsaluiau fanatic, caricatural, dezordonat, insotiti de norul de ceata verzuie – de fapt valuri ale unui abur cu miros de urina sau amoniac – prin zdrentele caruia Grefierul zari plutind fantoma posomorita, hilara si tragica a Marelui Brigand. El era stapinul acelei gloate buimace de alaopoliti, legati la ochi si cu picioarele incleiate in saci, care se leganau ca niste focuri turmentate; era stapinul si totusi parea mai degraba ostaticul lor“.
Povestea Marelui Brigand e un roman nascut din placerea de a povesti. Peste tot apar mici povestiri in povestire, mici derogari de la naratiunea principala si tocmai aceste scurte texte „independente“ sint usile care introduc elementele fabuloase, misterul, ceea ce da savoare lecturii. Aceasta pasiune pentru povestire e de fapt cheia intregului roman. La un moment dat, firul narativ isi pierde importanta, e intretinuta o confuzie voita, ceea ce conteaza fiind doar continua fictionalizare a realitatii. Proza lui Petru Cimpoesu e una densa, care incearca sa atinga subiecte „tari“ (Timpul, Istoria, Moartea) fara a da senzatia de pretentiozitate. Disponibilitatile artistice ale autorului sint puse in evidenta de forta cu care acesta contureaza lumi fictionale profund diferite: sate traditionale cu o atmosfera fantastica mai cunoscuta noua alaturi de un oras bizar, iesit din timp, la fel ca cel din Toamna Patriarhului: „Deschiderea iarmarocului avea loc, in fiecare an, la ziua Contelui; o coincidenta nu lipsita de tilc, deoarece in aceasta zi Contele cobora, cum am vazut, la propriu, in mijlocul poporului, potrivit unui obicei pe care si-l luase inca din vremea tineretii, cind iarmarocul se tinea toamna, din motive precise si practice. Pe atunci avea mai putine carusele luminate electric si circari trapezisti sau dresori de tigri, mai putine fanfare si carnavaluri, in schimb era un mare tirg de vite si prilejuia intilnirea negustorilor din cele patru zari...“.
Punctul mai slab al romanului ar fi abstractizarea prea accentuata rezultata tocmai din aceasta avalansa fictionala. Lectura cartii nu e una usoara. Citita cu rabdare si atentie, Povestea Marelui Brigand are toate atuurile unei aparitii notabile in peisajul romanului romanesc din ultimii ani.